Adrian Ungureanu este castigatorul premiului „Videograful Anului 2016″, distinctie primita in cadrul concursului anual de videografie de nunta, prilej tocmai bun pentru a-l cunoaste mai bine intr-un interviu marca WedMe.

Sa incepem…

De cand exista Adrian Ungureanu Videography si de ce ai ales videografia de nunta?

Totul a inceput inca de la varsta de 15 ani, cand tatal meu a cumparat o camera video Jvc cu care am plecat impreuna sa filmam la nunti. Dupa 2 – 3 ani camera respectiva a suferit o problema tehnica neremediabila. Am reluat activitatea la 27 de ani.

Oficial, Adrian Ungureanu Videography este din iarna lui 2015, dar incepand cu 2016 am preferat sa-mi promovez doar numele, Adrian Ungureanu.

Cum ai caracteriza videoclipurile tale in cateva cuvinte?

Pline de emotie.

Ai un anumit public tinta? Cum i-ai descrie pe cei care relationeaza cu stilul tau si care il apreciaza?

Mi-ar face placere sa am doar miri care fac nunta pentru ca au sentimente profunde unul pentru celalalt.

Despre videografia de nunta

Filmezi singur sau cu unul / mai multi asistenti? Care este rolul fiecarui membru in echipa? Care sunt atributiile videografului principal si care sunt cele ale asistentului?

De cele mai multe ori filmez singur. Am si evenimente la care ma ajuta sotia cu al doilea aparat ca second shutter. Tot ce tine de editare imi apartine.

Cate nunti filmezi in fiecare an?

In jur de 25 de nunti, mai mult sau mai putin.

Ai un moment preferat in desfasurarea unei nunti? Daca da, care este acela?

Nu as putea spune ca am un moment preferat. Fiecare eveniment are farmecul si emotia lui. Pot fi : intalnirea dintre miri, intalnirea parintilor cu mireasa  slujba religioasa sau poate o surpriza din timpul petrecerii.

Ai vreo locatie preferata pentru filmari? Unde consideri ca poti realiza cele mai reusite cadre?

As prefera o nunta in aer liber, de zi, pe marginea unui lac cu baloti de paie si flori de camp.
Cele mai reusite cadre le realizez in natura cu miri indragostiti.

Pentru clienti

Care este efortul de prelucrare dupa o nunta (numar aproximativ de zile pentru selectie si editare)?

Destul de mult. Imi ocupa mult timp cautarea melodiei pentru clipul best moments.
Aleg melodia care mi se pare potrivita pentru fiecare eveniment. Undeva la 4 – 5 zile.

Care este timpul mediu de livrare a materialelor pentru o nunta?

Am avut trei luni, dar le-am cam depasit si asta pentru ca acord timp fiecarui eveniment in parte, si pentru ca in sezonul vara-toamna sunt si sedintele inainte / dupa nunta care iti ocupa ziua. In 2017, am modificat contractul la 100 de zile lucratoare.

Ce primeste clientul la finalul contractului? Sub ce forma sunt livrate materialele?

In 2017 predau materialele doar pe stick.

Trei sfaturi pe care le-ai oferi oricand oricarui client!

Sa isi aleaga videograful studiind portofoliul, nu la recomandarea prietenului care a fost multumit de ce a primit la nunta lui.

Sa aleaga un band la nunta.

Sa fie foarte atent la alegerea bisericii. Sunt slujbe care acum incep si repede se termina si preoti care la sfarsit nu au mare lucru de spus.

Care sunt criteriile de care consideri ca ar trebui sa tina cont un client atunci cand isi alege un videograf?

Portofoliul.

Sectiune de inspiratie pentru clienti

Videografii sunt probabil unii dintre cei mai buni critici de nunta, pentru ca, prin natura jobului, sunt nevoiti sa “citeasca din scoarta in scoarta” tot evenimentul ca sa poata surprinde si extrage cele mai inspirate cadre. De aceea, am ales sa includem in interviurile noastre cateva intrebari pe care probabil orice mireasa ar vrea sa le adreseze cuiva care a vazut de-a lungul vietii sale sute de nunti.

Trei locatii de nunta preferate (dintre cele in care ai filmat).

Castelul Cantacuzino
Lacul Verde Resort
Royal Events

Preferinta personala: doar DJ sau DJ plus formatie? De ce?

DJ si Band. Cu siguranta impreuna vor satisfice gustul tuturor invitatilor.

Poti numi o formatie sau un DJ preferat de nunta.

Fantasy Band

Preferinta personala: cununia religioasa in biserica sau in aer liber?

Astept o cununie religioasa in aer liber ca sa pot face o comparatie. Imi plac cununiile religioase in biserici mari, luminoase si cu personal implicat in ceea ce face.

Trei idei interesante de marturii.

Marturiile personalizate care pot fi utile invitatilor (buchetele de lavanda, sticlute cu miere si nuci).

Preferinta personala: nunta de zi sau de noapte? Intai ca invitat si apoi ca videograf.

Nunta de zi in ambele cazuri. Nu inteleg de ce o nunta de zi se poate termina la miezul noptii si una de noapte trebuie sa tina pana la 5 – 6 dimineata; ambele incepand de dimineata.

Nunta de sambata vs nunta de duminica. Ce preferi din postura de invitat? Dar ca videograf?

Atat din postura de invitat cat si videograf, prefer nunta de sambata.

Exercitiu de sinceritate

Daca maine ai fi mire, ce videograf de nunta din Romania ti-ai dori sa filmeze propria nunta si de ce? Ce valori apreciezi in mod deosebit la acest videograf, din postura de client? O singura varianta! 🙂

La aniversarea a 25 de ani de la nunta imi iau nevasta si copii si plec in tara unde se afla videograful care o sa-mi placa atunci. 🙂

Numeste te rog trei videografi de nunta din Romania pe care ii apreciezi, tinand cont de stilul, portofoliul si experienta acestora.

Dragos Badicu
Calin Manescu
Timotei Jinar

Dar din afara?

Fiore Films
Riccardo Fasoli
Maria Bushaeva

Numeste te rog cativa videografi, aflati la inceput de drum, care crezi ca au potential.

Sincer, nu urmaresc videografi aflati la inceput de drum.

De interes pentru videografi

Ce parere ai despre concursurile de videografie?

Ne ajuta sa ne dam seama unde ne situam profesional fata de alti colegi si cat de mult ne este apreciata munca. Competitia are un efect bun asupra dezvoltarii noastre.

Cum ai evoluat si cum iti perfectionezi cunostintele videografice? Participi la seminarii, workshopuri, inveti singur sau faci schimburi de experienta cu alti colegi?

Particip la workshopuri, invat singur si fac schimb de experienta cu alti colegi.
Sunt bun prieten cu google. Caut tot ce imi place din videografia de nunta din afara.

Ce sfaturi le-ai putea da videografilor aflati la inceput de drum? Care crezi ca sunt pasii necesari pe care trebuie sa ii urmeze un videograf aflat la inceput de drum, pentru a deveni unul profesionist de nunta?

Sa practice videografia din placere, sa fie ambitiosi, dedicati si, de ce nu, sa se inspire de la alti colegi pana isi stabilesc propriul stil. Asta face diferenta.

Ce parere ai despre workshop-urile de videografi de nunta? Ai participat la astfel de workshop-uri? Ai organizat? Care ti s-au parut cele mai utile? Ce workshop-uri recomanzi?

Mie mi-au fost utile. Am participat in 2015 la workshop-ul organizat de Geo Munteanu, ce l-a avut ca  speaker pe Konstantin Prosnikov, pe care il apreciez si de la care am invatat atat tehnici de filmare cat si de editare.

In 2016 am reusit sa imi realizez un vis de a ajunge la Munchen, la workshop-ul lui Ray Roman.

O ultima intrebare. Au fost colegi care te-au felicitat dupa castigarea premiului de videograful anului?

N-au fost multi, dar pentru mine sunt buni prieteni si vreau sa le multumesc .

Primul care m-a felicitat si care m-a si anuntat ca am castigat a fost Dragos Badicu. Apoi prieteni ca Madalin Butiurca, Baran Radu si doi colegi din Ploiesti, Adrian Nitu si Geo. Am simtit ca s-au bucurat alaturi de mine, din suflet .

Un gest frumos a facut si Vasea Onel care m-a felicitat in privat.

Multumim mult pentru interviu Adrian! Mult succes in continuare!

Profilul meu Website Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.