Domnișoarele de onoare, echipa de încredere a oricărei mirese și aliatele acesteia din toate punctele de vedere, reprezintă una dintre prezențele-cheie în cadrul unei nunți. Dar cum alegi domnișoara de onoare care ține lumânarea în biserică? Este vorba despre domnișoara de onoare care stă lângă miri și nași în biserică, în timpul cununiei religioase, și care ține lumânarea atunci când nașii nu o pot ține

Din ce în ce mai multe mirese se confruntă cu dificultatea luării unei decizii atunci când vine vorba de alegerea persoanelor care țin lumânările în fața altarului, iar tradițiile și obiceiurile diferă, de la o zonă la alta.

Tocmai pentru că există obiceiuri distincte, conform cărora perechea care ține lumânările nu trebuie să fie căsătorită, nu trebuie să aibă vreun grad de rudenie cu mirii sau trebuie să fie aleasă de nași, le vom trece în revistă pe toate, alături de semnificația lumânărilor de nuntă, urmând ca viitorii miri să ia împreună decizia cea mai potrivită.

Mai mult, pentru că domnișoarele de onoare au o serie de îndatoriri aparte, este bine ca orice viitoare mireasă să-și aleagă „echipa” luând în considerare mai multe aspecte esențiale.



Domnișoara de onoare care ține lumânarea în biserică – Cum alegi persoana potrivită

Cum desemnezi domnișoarele de onoare

Printre multele decizii pe care o mireasă trebuie să le ia înaintea nunții se numără și alegerea domnișoarelor de onoare, iar decizia nu este întotdeauna una ușoară, mai ales dacă viitoarea mireasă este înconjurată de foarte multe prietene sau rude.

Unul dintre criteriile cu adevărat important este reprezentat  de gradul de apropiere sufletească pe care mireasa îl are cu domnișoarele de onoare, așadar, dacă sora, verișoara, cumnata îți sunt foarte apropiate, nu ezita să le incluzi în echipa ta.

Totodată, este important ca domnișoarele de onoare să aibă spirit organizatoric și să fie dispuse să ofere ajutor miresei în special în pregătirea ținutei acesteia.

Nu există reguli cu privire la numărul domnișoarelor de onoare, așadar nu îți impune cu strictețe un anumit număr în care să te încadrezi, însă nu uita că, în cazul în care dorești ținute asortate sau ești genul de mireasă care nu va dori să consulte prea multe păreri cu privire la vestimentație, un număr prea mare de prietene în rolul domnișoarelor de onoare va putea părea copleșitor. Si fii foarte atentă la domnișoara de onoare care ține lumânarea.

SFAT: Nu alege o domnișoară de onoare doar pentru că și tu ai fost inclusă, la un moment dat, în suita acesteia, mai ales dacă relația dintre voi nu este una de prietenie. Formează-ți echipa domnișoarelor de onoare din prietene sau rude apropiate, lângă care să te simți mereu în largul tău.



Cum faci alegerea potrivita

În ceea ce privește alegerea persoanelor care vor ține lumânările, este important de știut că fiecare zonă a țării are obiceiurile ei, unul dintre cele mai cunoscute fiind acela ca domnişorii de onoare să poarte lumânările în biserică, urmând ca acestea să fie ținute în fața altarului chiar de către nași.

Totuși, din ce în ce mai des întâlnită și mai practicată este varianta în care domnișoara de onoare și cavalerul de onoare sunt aleși să țină lumânările, alăturându-se mirilor și nașilor în fața altarului.

În acest caz, unele voci din popor sunt de părere că domnișoara de onoare și cavalerul de onoare nu trebuie să fie rude cu mirii, în timp ce alte păreri susțin că aceștia nu trebuie să fie căsătoriți. Desigur, în cazul în care ești o viitoare mireasă cu puternice credințe religioase, preotul care va oficia cununia voastră este cel mai în măsură să te sfătuiască exact cum poți proceda.

Totodată, dacă ai o bună prietenă căreia dorești să-i atribui un rol mai special, o poți alege pes a fie să domnișoara de onoare care ține lumânarea, iar mirele poate face același lucru cu unul dintre cavalerii săi de onoare.



Ce semnificație au lumânările de nuntă

În genere, lumânările aprinse în biserică reprezintă întâi de toate simbolul purității sufletești și al puterii credinței și sunt aprinse de către preot, la începutul slujbei.

Potrivit textelor biblice, lumânările sau „făcliile” – așa cum mai sunt cunoscute în popor, îl simbolizează totodată pe Hristos, care călăuzește drumul celor care aleg să se căsătorească.

De asemenea, se spune că florile naturale cu care sunt decorate lumânările de nuntă reprezintă bogăție, prosperitate și abundență în viața proaspeților însurăței.

Lumânările de nuntă – tradiții și obiceiuri

Nașii sunt cei care se vor ocupa de achiziționarea lumânărilor, urmând ca acestea să fie aduse la biserică în mașini diferite. Este de preferat ca florile care vor decora lumânările să fie asortate cu buchetul miresei, așadar este nevoie ca mirii și nașii să se consulte și în privința acestui aspect, tocmai pentru a nu crea o notă discordantă între aranjamentele florale.

Tradiția spune că lumânările vor fi aprinse numai în biserică, de către preot și vor fi purtate ulterior afară, după terminarea slujbei, de către cei doi miri. Domnișoara de onoare care ține lumânarea în biserică, precum și domnișorul, sunt cei care le vor duce afară.

Lumânările de nuntă se vor folosi și la petrecere, unde se obișnuiește să fie așezate de o parte și de alta a mesei de prezidiu.

Unele tradiții spun că mirii trebuie să păstreze lumânările de nuntă și după terminarea evenimentului, întrucât se pare că acestea aduc noroc și feresc cuplul de probleme în noua casă.

Un alt obicei este acela ca nașii să își ducă finii la biserică în a opta zi după nuntă, moment în care lumânările de nuntă sunt lăsate acolo, pentru a fi folosite ulterior la slujbe.



PONT: Nu uita că în ultima perioadă, la mare căutare sunt lumânările de nuntă mai scurte, tocmai pentru că acestea sunt mult mai ușor de transportat. Alege întotdeauna flori naturale pentru decorul lumânărilor și nu uita să te consulți cu nașii în ceea ce privește aranjamentele florale, astfel încât acestea să fie asortate cu toate celelalte detalii.

Tu cum te gândești să alegi domnișoara de onoare care ține lumânarea? Ai idei și sfaturi pentru celelalte mirese? Lasă-ne răspunsul tău în comentarii.

Fotografie de copertă realizată de Antonio Socea