Ceremonia religioasa este considerată de mulți cel mai important moment din tot cadrul nunții. De ce spun asta? Pentru că este momentul unic din viața ta în care te unești cu sufletul pereche în fața Lui Dumnezeu.

Cununia religioasă poate că este mai emoționantă și plină de însemnătate decât cununia civilă. Dacă ești genul de persoană care vrea să treacă peste acest moment cu rapiditate, mai gândește-te puțin: dă-ți timp să savurezi cu sufletul ceea ce se petrece și deschide ochii pentru a putea vedea lumina sfântă care vă va învălui și vă va ocroti cât timp vă veți numi soț și soție.

În această clipă nu mai contează machiajul, rochia sau invitații, ci contează să dai răgaz lacrimilor să-ți mângâie obrazul, căci emoția este puternică. Doar așa vei înțelege cu adevărat ce înseamnă adevărata mireasmă a iubirii pecetluite de Dumnezeu.

Însă, în spatele clipelor sfinte din această zi se află, totuși, și câteva lucruri care nu funcționează după bătăile inimii. Și acum mă refer la momentele simbolice din cadrul cununiei religioase.

Top 5 al momentelor simbolice pentru ceremonia religioasa

1. Verighetele

Atunci când vă veți pune verighetele, trebuie să știi că nu funcționează așa cum te-ai aștepta.

Mai întâi, verighetele se sfințesc de către preot, apoi se va face o cruce pentru fiecare dintre miri cu verigheta sfințită. Apoi verigheta ta va fi așezată pe inelarul soțului tău. Verigheta lui va fi așezată pe degetul tău. Apoi verighetele îți reiau locurile inițiale pentru care au fost construite. Asta înseamnă că nașii vă vor pune verighetele pe degete, la final. Și așa vor rămâne pentru tot restul vieții voastre.

Fotografie realizată de Andrei Dumitrescu

2. Cununiile

Ce nume simplu, dar foarte puternic! Aceste coroane care poartă numele de cununii vă arată în fața Domnului ca fiind regele și regina unei iubiri din suflet la care Domnul a fost martor. Trebuie să știi că după ritualul semnului crucii făcut cu ajutorul cununiilor, nașul împreună cu preotul vor așeza coroana sfântă pe capul lui, iar nașa o va așeza pe capul tău, tot împreună cu fața bisericească.

Unele cununii sunt confecționate din materiale prețioase.

Fotografie realizată de Alex Lupașcu

3. Paharul sfânt și pișcoturile

Pocalul acesta care vă așteaptă pe masa din Biserică poartă cu el o poveste. Preotul vă va oferi să beți din acest pahar cu vin roșu sfințit.

Va trebui să luați din el înghițituri mici, de trei ori, simbolizând sfânta treime și în același timp sângele Domnului. Să nu uităm de pișcoturi, căci acestea reprezintă trupul Domnului și ele vin împreună cu vinul.

Fotografie realizată de Antonio Socea

4. Hora din jurul mesei

Poate că în calitate de invitat, ți s-a părut de multe ori foarte ciudată această horă în jurul mesei. Dar nimeni nu ți-a explicat până acum ce simbolizează ea. De data aceasta tu ești mireasa, așa că trebuie să te informezi, doar ca să înțelegi greutatea simbolică a acestui moment unic din viața ta.

Hora din jurul mesei este momentul denumit religios Isaia danțuiește. Se spune despre el că este singurul dans care se practică în biserică.

Fotografie realizată de Nicu Ionescu

5. Sărutatul mâinii

Mirele și mireasa trebuie să sărute mâinile nașilor, iar în unele zone se mai practică și momentul în care mireasa sărută mâna mirelui. Acest gest este realizat nu numai în semn de respect. El certifică faptul că mirii îi doresc pe nași să le fie de acum înainte părinți spirituali.

***

Cu siguranță mai există și alte momente simbolice care să marcheze momentul din fața Lui Dumnezeu, însă cred că depinde foarte mult și zona în care se întâmplă cununia religioasă.

Dar așa cum v-am spus și la început, contează foarte mult să savurați momentul acesta cu sufletul și cu fața spre Dumnezeu pentru că vă jurați iubire veșnică în casa Domnului, iar despre aceasta se spune că nu se dezleagă niciodată.

Fiți prezente și prezenți, strângeți de mână pe cel iubit în timp ce participați la ceremonia religioasa și lăsați emoțiile să vă copleșească pentru ceea ce veți simți este căldură sufletească sinceră.

Fotografie de copertă realizată de Nicolae Boca