Nuntă în 2021? Pentru că anul care tocmai a trecut a fost unul presărat cu restricții și interdicții, iar majoritatea nunților care urmau să aibă loc în 2020 au fost fie amânate, fie ținute în alte condiții, tendințele pentru nunțile din 2021 cunosc o schimbare majoră față de cerințele de până acum.

Apar detalii noi atât în ceea ce privește modalitatea de servire a preparatelor, cât și mult mai multă prudență în alegerea numărului de invitați, iar decorul suferă la rându-i schimbări notabile. La capitolul culoare pentru nuntă în 2021, vor ieși în evidență nuanțe mult mai vibrante decât în anii anteriori, verighetele clasice vor reveni la modă, iar buchetul miresei pare să scadă în dimensiuni, conform tendințelor pentru nunțile anului 2021.

Iată care vor fi principalele tendințe de urmat pentru cei care se pregătesc de nuntă în 2021:

Nunțile restrânse se vor menține în tendințe și după relaxarea restricțiilor

Chiar dacă există o probabilitate destul de mare ca măsurile impuse în vederea stopării pandemiei Covid-19 să se relaxeze odată cu venirea căldurii, mulți dintre cei care au de organizat o nuntă în 2021 se vor gândi destul de bine dacă reduc lista de invitați sau nu. Din motive de siguranță, angoase personale sau dorința de a-i proteja pe cei dragi, 2021 se anunță a fi totuși anul nunților mai restrânse, tendință influențată categoric de efectele restricțiilor din anul precedent.

Prin urmare, este de așteptat ca astfel de evenimente să se desfășoare în familie și alături de persoanele apropiate, iar mirii să nu mai fie dispuși să aloce un buget foarte mare pentru nuntă, precum în anii anteriori.

Nuntă în 2021. Nunțile pe plajă și detalii din locuri îndepărtate aduse în decor

Plaja se află în tendințe ca loc de organizare a nunților din 2021, pentru că reflectă dorul de libertate atât de puternic resimțit, dar întrunește totodată și condiții mai adecvate de siguranță și distanțare, pentru cei care vor să țină cont de acest aspect.

Mirii care ar fi dorit să-și organizeze o nuntă în 2021 în locuri exotice îndepărtate sau care vor să opteze pentru o nuntă cu tematica unui loc de suflet, vor avea ocazia în 2021 să dea frâu liber imaginației, căci anul acesta vor fi în trend nunțile cu decoruri exotice, flori tropicale, culori, texturi dar și preparate aparte.

Decorul floral prinde mai multă culoare și decorațiunile handmade își fac apariția

Este nevoie de multă culoare pentru a readuce veselia în centrul evenimentelor atât de așteptate, iar tonurile de alb, crem, în combinația cu verde nu mai sunt la mare căutare.

Flori în nuanțe de portocaliu aprins, mov electric, roșu de burgundia vor face parte din aranjamentele florale de pe mese, dar și din buchetul miresei, care se anunță a fi cu mult mai mic în dimensiuni față de anii trecuți.

Buchetul miresei pentru o nuntă în 2021 trebuie să impresioneze prin simplitate, dar și originalitate și culoare și nu trebuie să-i îngreuneze acesteia timpul petrecut în fața altarului, fiind ușor de manevrat și delicat.

Mărturiile handmade, care implică mai multă emoție decât cele devenite tradiționale în ultimii ani, vor fi alte elemente surpriză ale nunților lui 2021.

Nuntă în 2021. Miresele se vor feri de tocuri înalte, iar invitații pot avea o ținută mai degajată

Pentru că evenimentele petrecute în anul care tocmai s-a încheiat au reprezentat un factor de stres semnificativ în viețile multora dintre noi, atunci când vine vorba de distracție, relaxarea își va spune cuvântul.

Miresele pot alege tocuri mai joase, căci o stare de confort sporit va fi esențială, iar tendințele în materie de rochii de mireasă vor duce către ținute boeme, romantice și lipsite de accesorii mult prea strălucitoare, ținute încorsetate și alte detalii rigide.

Gama de culori pentru costumul mirelui se diversifică

Dacă în cazul miresei, culoarea ținutei este una tradițională și oarecum prestabilită, iată că anul acesta mirele va ieși în evidență purtând un costum în culori mai vibrante decât ne-am obișnuit.

Ca și în cazul aranjamentelor florale, anul 2021 pare să se anunțe a fi anul permisivității în materie de nuanțe și colorit, iar cererile pentru costume în tonuri de verde pădure sau albastru pastel încep să se remarce mai pronunțat.

Nuntă în 2021. Verighetele clasice revin la modă în 2021

În 2021 se vor purta diamantele în formă pătrată, deși în anii anteriori, diamantele tăiate în formă de oval erau la mare căutare.

Totodată, verighetele simple, tip bandă fără alte broderii sau inserții se află în trendurile anului pentru nuntă în 2021.

Surpriza sezonului este însă reîntoarcerea aurului galben în tendințe, o culoare clasică a verighetelor ce a fost detronată în ultima decadă de aurul alb.

Bufetul suedez, o variantă din ce în ce mai puțin aleasă

În ceea ce privește felul în care vor fi servite preparatele culinare în cadrul nunților anului 2021, se pare că bufetul suedez va fi una dintre cele mai evitate variante, tocmai din motive de siguranță și precauție vizavi de supraaglomerarea unui anumit spațiu. Dacă în trecut se obișnuia ca invitații să se servească singuri dintr-un loc cu bucate alese, în 2021 vor fi la mare căutare meniurile prestabilite, servite de către personal direct la mese.

La capitolul desert, se pare că monoporțiile de tort vor fi alegerea celor mai mulți miri în acest an, fiind mult mai practice în servire, dar oferind totodată și un motiv în plus de siguranță pentru persoanele încă îngrijorate de pericolele pandemiei.

Nuntă în 2021. Invitațiile în format digital, cu text umoristic

Multe dintre nunțile amânate în 2020 vor avea loc în 2021, iar cele mai multe dintre perechile de miri au fost nevoite să rescrie textul invitațiilor și să le retrimită oaspeților.

Se vor regăsi așadar texte amuzante, glume referitoare la reprogramarea evenimentului, menite să destindă atmosfera sau să amelioreze stresul cauzat de amânarea nunții mult așteptate. Trimiterea acestora în format digital, mai ales în cazul în care aceasta se va face pe timp de restricții sau când distanțarea socială este încă necesară, va reprezenta un plus în respectarea măsurilor de siguranță împotriva pandemiei.

Te pregătești și tu de nuntă în 2021? Cum îți organizezi marele eveniment?