Bagajul pe care-l pregătești pentru luna de miere poate fi o adevărată bătaie de cap, de aceea trebuie să tratezi lucrurile cu calm pentru a nu uita nimic. 🙂

Sfatul nostru este să te gândesti din timp la ce vei pune în bagaj deoarece, când trebuie să pleci undeva pentru o perioadă mai lungă de timp se poate întampla, ca din stres, grabă sau prea mult entuziasm să uiți anumite lucruri esențiale.

E foarte important să îți faci o listă cu lucrurile pe care trebuie să le împachetezi, mai ales dacă bugetul alocat lunii de miere nu e atât de mare încât să îți permiți să cumperi lucrurile pe care nu le găsești în bagaj de la locația unde îți vei petrece vacanța.

Bagajul e determinat în mare parte de destinația pe care o alegi pentru luna de miere. Spre exemplu, dacă mergi la schi, jumătate de bagaj va fi plin cu echipament. Dacă alegi o destinație exotică, bagajul tău va trebui să includă mai multe rochii vaporoase și loțiuni cu factor de protecție solară.

Fotografie realizată de Deea Studio Events

Lucruri pe care NU ar trebui să le iei în luna de miere

1. Prea multe haine

Indiferent unde pleci, ia cu tine strictul necesar în materie de haine. Mizează pe lucrurile simple și versatile care pot fi purtate în mai multe situații și alege piese într-o paletă restrânsă de culori. Acest lucru se aplică și în cazul încălțămintei.

Cel mai important, în momentul în care îţi faci bagajul pentru luna de miere este să cunoști multe detalii despre locul în care mergi, mai ales detalii care ţin de vremea din acea zonă. Totuși, fie că pleci într-o destinație exotică sau la munte, ai grijă să incluzi în bagaj haine și pentru vreme bună și pentru vreme rea. De asemenea, ar fi bine să discuţi cu soţul tău înainte si să planificați ieșirile, ca să știi dacă trebuie să îți iei și haine mai elegante și pantofi cu toc pentru o cină romantică, de exemplu.

Nu îți umple bagajul cu metri suplimentari de material: dacă trebuie să alegi între o fustă amplă și una creion, mergi pe varianta a doua, deoarece se șifonează mai greu și ocupă mai puțin spațiu.

2. Multe produse de machiaj și îngrijire personală

Dacă mergi la munte sau pe plajă cu siguranță nu vei avea nevoie de toate trusele de farduri, cinci nuanțe de ruj și creion de buze sau alte produse pentru un machiaj complet, ci de strictul necesar.

La fel și în cazul produselor de îngrijire: o cremă cu SPF, una hidratantă pentru față și una ce poate fi folosită pe tot corpul ar trebui să fie suficiente pentru vacanța aceasta. Scopul este să te relaxezi și să te simți bine, nu să pierzi timpul pentru a-ți realiza un full face make-up.

Fotografie realizată de Constantin Ticu

3. Cărți

Dacă nu citești în mod obișnuit, nu are rost să te gândești că vei lectura vreo carte în luna de miere, așa că lasă cărțile acasă, le vei lua degeaba cu tine.

Dacă ești pasionată de lectură ia cu tine o carte în format mic sau un device pentru citit cărți în format electronic. Oricum, nu vei avea foarte mult timp la dispoziție, ar trebui să profiți de luna de miere pentru a încerca diverse activități și a cunoaște oameni noi, nu să faci ceva ce poți face în fiecare altă zi când nu ești plecată de acasă.

4. Obiecte de valoare

Nu lua cu tine bijuterii și genți scumpe pentru a evita eventualele neplăceri. Obiectivele turistice ar putea reprezenta o țintă și pentru hoți, indiferent de țara în care mergi.

Fotografie realizată de Răzvan Dale

5. Instrumente de coafat

Nu lua cu tine placa de păr, ondulatorul, foehnul și alte instrumente de coafat deoarece îți vor îngreuna bagajul inutil. Cel mai bine ar fi să îți porți părul natural și să îi oferi și lui o vacanță. 🙂

***

În mod sigur vei mai pune în bagaj multe lucruri pe care nu le vei folosi, însă cele de mai sus ți-ar îngreuna și mai tare valiza fără a fi imperios necesare.

Nu uita ca la plecarea în luna de miere să nu umpli bagajul la refuz, deoarece la întoarcere cu siguranță vei avea și câteva suveniruri pentru tine și pentru cei dragi.

Fotografie de copertă realizată de Paul Budușan